De fiecare data e la fel. Diminetile cand te trezesti nu-ti zambeste nimeni, iar cand incerci sa te ascunzi de cele mai obositoare lucruri pe care urmeaza sa le faci nu-ti iese niciodata figura.
Eu mi-am propus sa las patura subtire, dintr-un voal nemaivazut sa alunece incet-incet pe pielea moale, de abea spalata in atingeri.
Ieri ma gandeam, astazi iar o fac.. ma gandeam ca e adevarat. E adevarat faptul ca trupul nostru nu e decat un vehicul care transporta sufletul. Mintea e doar cealalta parte a inimii. Cu ea gandim, aici intervine ratiunea.
In camera se aprinde lumina si brusc dispare senzatia de teama, pot sa vad tot acum! Deschid ochii dar pleoapele-mi sunt grele si obosite de atatea vise care le-au trecut "pragul" si le-au "muncit".
Intr-un colt al camerei, singura, uitata de ceva timp sta chitara acordata. Canta singura note pe care am avut curaj sa le compun, sa le asez pe hartie intr-o noapte cand copacii din fata geamului murmurau. Probabil crengile lor mi-au fost sursa de inspiratie, le priveam si se miscau in ritmul unei melodii linistitoare. Totul se concentra pe dragoste, o iubire din aceea veche, scrisa si uitata in marile carti.
Nici paharul de pe birou nu se mai misca, asculta cu placere linistea. Apa in urma cu cateva secunde dorea sa se reverse, se clatina in interiorul lui si parca-l muta din ce in ce mai in dreapta. Caietele s-au deschis..isi vorbesc, iar o forta imaginara pare ca le foileteaza intruna.
Mi-as dori sa fiu departe, sa nu mai existe nimic in imprejurul meu, sa fie pustietate, sa fie camp, munte..si iarba multa..sa fie undeva un rau, sa cobor din ora-n ora sa ma scald in apa rece..ea sa ucida caldura si soarele care isi arunca razele pe pamantul negru,negru, incalzindu-l prea tare.
Mi-as dori sa tip, sa tip cat pot de tare, sa ma simt libera, sa alerg, sa-mi scot papucii si sa-i uit, sa-i pierd fara sa vreau exact acolo unde mi-am clatit pentru prima oara umerii arsi, pe langa rau.
Mi-as dori sa nu fiu aici, sa fie..doar..fericire!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu